Impresii Bhutan - martie Valentina Pavel

De cate ori lucram la o noua excursie in Asia si Eturia imi propunea Bhutanul raspundeam “nu e timpul inca”. 

Raspunsul asta nu avea nici o logica, dar cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca aveam dreptate: inainte de a ajunge acolo a trebuit sa imi fac eu calatoria mea interioara pentru a intelege Bhutanul, o societate care functioneaza dupa alte valori, alte principii, concepte pe care le-am intalnit partial si in alte tari, dar niciodata pe toate la un loc.
         
Am ajuns in Paro (singurul aeroport international, mic si la peste 2000 m) in timpul Festivalului Tshechu, un festival religios care il onoreaza pe Guru Rinpoche, cel care a adus budismul in Bhutan. Calugarii dar si laicii  poarta masti si danseaza, interpreteaza scenete, toate acestea cu scopul de a-i proteja de ghinion, de a le indeplini dorintele pentru anul urmator. Muzica, dansuri, ritualuri, rasete, obiceiuri si costume traditionale. Oamenii vin din toate colturile tarii pentru a-l onora pe Guru Rinpoche si a se asigura ca le va merge bine tot anul, am avut ocazia sa-l vad chiar pe rege si pe primul ministru.
In Paro am mai vizitat Dzong-ul (fortareata - constructie care a avut atat rol religios cat si administrativ) si temple budiste, cel mai important Kyichul Lhakhang-sec VII. Principalul obiectiv turistic este Tiger Nest-imaginea icon a Bhutanului, locul cel mai sacru. Din Paro urci pe un traseu de munte care dureaza cam 5,6 ore dus-intors, pana la 3200m. Nu e usor dar merita din plin. Manastirea Tiger Nest  (Cuibul Tigrului ) considerata locul nasterii Budismului in Bhutan a fost construita in 1692 in jurul pesterii in care Guru Rinpoche (second Budha), conform legendei, a ajuns aici  (sec VIII ) zburand pe spatele unui tigru (consoarta sa divina) si a meditat 3 ani, 3 luni, si 3 zile apoi a infrant demonii si a raspandit invataturile budiste in Bhutan. 
Cam la o ora de Paro se afla Thimphu, capitala tarii incepand cu anul 1961. Ce m-a uimit cel mai mult a fost stilul unitar al constructiilor (se pare ca am o trauma dupa tot ce se intampla in Bucuresti cu constructiile). Am aflat ca din 1998, cu asistenta Bancii Mondiale, au un plan de urbanism  care are ca obiective respectarea naturii, traditiilor, sa protejeze ecologia vaii. Tot in Thimphu gasim Memorial Chorten, Palatul Regal, Dzong Trashi Chhoe - Fortreata Credintei Glorioase, Budha Dordenma, cel mai mare “seatting Budha“ din lume care vegheaza orasul de pe un deal.

Cam la 3 ore de condus de capitala se afla Punakha, fosta capitala a tarii. Aici clima e mai blanda (1200 m), este o zona cu orezarii (orez alb si rosu) si este si resedinta de iarna pentru liderul spiritual al Bhutanului. In Punakha se afla cel mai frumos Dzong al Bhutanului-Palatul Marii Fericiri.
A fost construit in sec XVII la ordinul lui Zhabdrung, intemeietorul Bhutanului si adaposteste relicvele sacre ale acestuia. Se spune ca Guru Rinpoche a prezis constructia acestui Dzong si ca s-a construit in 2 ani, nu s-au folosit planuri, au fost doar concepte mentale.

Dupa vreo 7 ore de condus, din Thimphu, pe un drum neasfaltat, bumpy road-cum spun ei si isi cer scuze,  trecand prin pasul Dochu-3080 metri, de unde se vad cateva  varfuri de peste 5000 m din muntii Himalaya,  apoi continund prin paduri de stejar, rodedondron, magnolii salbatice,  ajungi in Valea Phobjikna, la Gangtey (peste 3000 m). Valea este renumita pentru ca aici vin din nord pasarile black necked cranes ca sa ierneze (specie rara). Sute de turisti stau si in corturi atunci cand nu mai gasesc locuri de cazare pentru a admira dansul acestor pasari. 
Am vizitat Gangtey Monastery (sec XVII) - scoala de calugari budisti si am facut drumetii pe munte. Peisajele sunt de o frumusete care iti taie respiratia si te poti plimba prin sate interactionand cu locuitorii care sunt foarte prietenosi.

Bhutanul este o tara unde nu vezi lanturi internationale de hoteluri, Mc’Donalds, dar viteza internetului este foarte buna iar serviciile sunt printre cele mai bune. Toti locuitorii se straduiesc sa te faca sa te simti bine in calitate de turist, sunt mandrii de tara lor si isi iubesc regele desi au legi destul de stricte care incearca sa protejeze modelul de societate pe care ei au reusit sa il creeze.  Oamenii au o legatura fireasca cu natura  si spun ca “padurea este sursa fericirii”. Aici inca se merge pe strada in costum national (e adevarat ca cei care lucreaza cu publicul sunt obligati prin lege sa il poarte dar ghidul imi spunea ca nu concepe sa mearga la templu imbracat altfel). M-am intors de acolo cu certitudinea si dovada ca multe din lucrurile pe care le-am citit in carti si invatat in ultimii ani in cursurile de dezvoltare personala  pot functiona nu numai pentru grupuri de oameni ci si in cadrul unei societati, ca pastrarea si aplicarea traditiilor si intelepciunii populare fac din Bhutan-Regatul Fericirii. 

Multumesc Eturia pentru organizarea impecabila si pentru ca raspundeti intotdeauna la telefonul de urgenta, functionabil 24 din 24 de ore!